Annemarie Johansen face o întrecere cu prietena ei, Ellen Rosen. În timp ce alergau, cele două sunt oprite de către un soldat. În acel moment sora mai mică a lui Annemarie, Kirsten Johansen, prin drăgălășenia ei reușește să le salveze pe fete din acel bucluc. Când au ajuns acasă, Mrs. Johansen, foarte speriată de cele auzite, le-a zis fetelor să ocolească de fiecare dată acel drum.
Familia Johansen pierduseră o fiică, Lise Johansen, într-un accident de mașină. Tatăl lui Annemarie i-a povestit acesteia că Danemarca, țara în care locuiau, era atacată de Germania nazistă. Familia Rosen, o familie evreiească știa că urma să fie capturată și astfel a fugit, însă fără Ellen, fiica lor. Ellen a rămas la familia Johansen, pretinzând că este sora Annemariei.
Mrs. Johansen și-a dat seama că orașul nu era cel mai bun loc de ascuns și astfel a dus fetele la fratele ei Henrik, care era pescar. Într-o seară, Annemarie a fost anunțată de către mama ei că o mătușă a decedat și o vor aduce acolo. Annemarie era sigură că familia ei o mințea, deoarece acea mătușă nu exista. În seara în care a fost adusă mătușa Birte alături de ea a mai venit și o familie împreună cu un bătrân, dar și părinții lui Ellen. Peter Neilsen, logodnicul Lisei Johansen cel care a ascuns familia Rosen de armata nazistă și-a făcut apariția.
Imediat după ce au ajuns, câțiva soldați au intrat în casă, întrebând de ce s-au adunat atâția oameni acolo. Fiind convinși că în acel coșciug se afla o bătrână, soldații au plecat. Când Peter a deschis coșciugul, în el se aflau pături și haine pentru oamenii din încăpere. Mrs. Johansen a adus și câteva pachete de mâncare. În acea perioadă mâncarea se găsea destul de greu , deoarece soldații luau toate proviziile oamenilor pentru a se hrăni.
Ellen și-a luat rămas bun de la Annemarie. Nu puteau să plece toți în același timp, astfel încât primul a plecat unchiul Henrik, după ceva timp Peter cu bătrânul și cealaltă familie , iar mai apoi Mrs. Johansen cu familia Rosen. Înainte de a pleca, Peter i-a dat o cutie domnului Rosen, spunându-i că trebuie neapărat să i-o dea lui Henrik. Toți au respectat planul, astfel când mama lui Annemarie a plecat, aceasta a rămas singură cu sora ei, Kirsten. A doua zi, Annemarie a observat că mama ei nu mai ajunsese. Când a ieșit afară Mrs. Johansen era întinsă pe jos. Avea piciorul umflat de la o ușoară căzătură. Când au intrat în casă, Annemarie a găsit cutia pe care Mr. Rosen trebuia să i-o dea unchiului Henrik.
În acel moment, mama ei a luat pachetul, l-a pus într-un coș sub o bucată de pâine și de brânză și i-a zis fiicei ei să se ducă la barca unchiului Henrik. În timp ce Annemarie alerga prin pădurea întunecată, ea a fost oprita de către patru soldați. Aceștia i-au luat mâncarea, găsind și pachetul. Când l-au desfăcut, în pachet se afla o batista albă. Soldații au plecat râzând, astfel fata a putut să se ducă la unchiul ei. Acesta i-a mulțumit și i-a spus să aibă grijă de ea.
Seara, când unchiul Henrik s-a întors acasă i-a povestit nepoatei lui tot ce s-a întâmplat și de ce avea nevoie de acea batistă. Batista a fost adusă de Peter Neilsten de la un laborator științific. Aceasta avea o soluție care făcea câinii să își piardă simțul mirosului. Când Henrik se pregătea să plece, armata a venit pentru un mic control, atunci când a scos batista câinii nu au putut simți mirosul oamenilor. Annemarie fiind uimită de cele întâmplate l-a întrebat unde au fost ascunși oamenii, acesta spunându-i că se aflau în barcă sub o bucată de lemn.
De partea cealaltă a mării se afla Suedia, țară care nu a fost în război cu nemții. Războiul s-a încheiat doi ani mai târziu. Din nefericire, Peter Neilsten a fost prins în timp ce transporta alți evrei și astfel a fost împușcat. Totul revenise la normal, însă ceva îi lipsea Annemariei Johansen, prietena ei, Ellen Rosen.
Elevă, clasa a VII-a A