Pădurea vrăjită

4.5
(4)

Era odată un pădurar ce avea un copil și o soție foarte frumoasă. Când a mers să taie copaci pentru lemne acesta este încolțit de o haită de lupi și ucis. Fiul lui când a împlinit 15 ani s-a apucat de vânat, dar nu pentru a supraviețuii și pentru a-și răzbuna tatăl, acesta omora orice animal îi sărea în cale.

După 5 ani acesta ieșise la vânat, ca de obicei când a văzut o lumină într-o pădure vecină, când intră în pădure ceva îl atacă și el rămâne inconștient. Se trezește intr-o pădure necunoscută plină cu tot felul de animale neobișnuite. Apoi,în următoarea zi, încearcă să plece dar nu merge mult că află că această pădure era pe o insulă plină cu dealuri și înconjurată de apă. Fără scăpare se decidă să se stabilească în centrul pădurii.

Apoi de în dimineața în care acesta împlinea 25 de ani are un vis foarte ciudat unde vedea o ușă la marginea pădurii. Iar apoi din cinci în cinci ani acesta are același vis, dar se tot apropie din ce în ce mai mult de ușă. În dimineața aniversări de 45 de ani a lui acesta are același vis, doar că acum deschide ușa iar acolo era cabana în care acesta locuise și pădurea unde vâna zilnic.

În dimineața zilei  lui de naștere când împlinea 50 de ani acesta nu mai are visul, panicat se duce unde i-a apărut ușa în vis în toți ani aceștia. El stă de zi până la ora 20:50 când o ușă iese din pământ, acesta fără nici o ezitare intră iar acolo era în locul unde fusese atacat,așa că se duce înspre casă. Acasă mama lui, de parcă văzuse o fantomă îi zice:

-Fiule, tu ai fost descoperit mort,omorât de un lup acum 30 de ani.

Apoi el îi explică tot, acesta lăsându-se de vânat.

Cât de util a fost acest articol?

Dă click pe o stea!

Medie: 4.5 / 5. Număr de voturi: 4

Niciun vot până acum! Fii primul care votează.

We are sorry that this post was not useful for you!

Let us improve this post!

Tell us how we can improve this post?

3 2 votes
Article Rating

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments