Hestia, sau Vesta- la romani, intruchipa pentru cei vechi focul. Focul cel blănd din vetre, pe care ei iși găteau hrana. Focul purificator de molimi. Focul ce le da in timpul nopților lumina si iarna ii ocrotea de geruri. De aceea , elinii au socotit ca orașul se cădea sa aibă vatra a sa, un pritaneu, cum se numea, unde, sa ardă focul sacru. Focul acesta sacru trebuia sa fie simbolul unitații intre locuitorii aceluiași oraș.
Aceasta dăinuire a focului a focului înseamnă, după unii mitologi, chiar viața, pentru ca oriunde se afla oameni, ei aprind focul in vetre. Poate din pricina aceasta, zeița este reprezentata, uneori, ținand in mana sceptrul, emblema a suveranitații, cum poarta numai frații sai: Zeus si Hera. In opere vestite, cum este statuia intitulata Giustiniani, aflata intr-un muzeu din Roma, o vedem pe Hestia invesmantata intr-un dublu hiton, cu falduri lungi, cu val pe plete si pe umeri. Ea are o infățișare calma si chiar puțin severa.
Demetra sau Ceres, intruchipand in legende pamantul fertilizat de oameni, de cei dintai plugari, însemna trecerea de la păstorie la treapta superioara a muncii in agricultura. Aceasta trecere era însotita de așezări stabile, de oarecare siguranță in colectivitate. Este reprezentarea legendara a dorinței oamenilor de a dobădi o viața tihna si îmbelșugata.
Eleusis din Atica a devenit mai tărziu un vestit loc de adorare a zeiței agriculturii, Demetra.
Legenda aceasta are alta semnificație decât cele dinainte. Elinii, in general, erau in lupta cu forțele naturii care puteau sa le facă rau: cerul, cu fulgerele si trasnetele lui, marea cu furtunile sale nimicitoare, soarele insuși, cănd era prea arzător, dar se simțeau apropiați de așa – zișii zei htonici, adică zei pamănteni, cum era Demetra, care asigura belșugul de roade.
Când este astfel reprezentata, Demetra se asemăna mult cu sora ei mai mare, Hestia.
Elev în clasa a VII-a A la Școala Gimnazială „Decebal” Craiova