Într-o zi de vară,într-o căldură insuportabilă,mort de căldură fiind,nu știam unde să mă adăpostesc de soarele arzător care strălucea pe cer ca focul.
Nemaiavând timp de pierdut,fără speranță în a găsi un loc apropiat pentru ședere,în depărtare,văd,într-un copac,o casă mică de lemn,care era așezată într-un stejar.De afară,se vedeau ferestrele cele verzi și pereții vopsiți cu un portocaliu luminos.Pentru a ajunge la intrarea casei,accesul se făcea urcând o scară de lemn dur,vopsit și el într-o culoare de albastru,asemănător cu albastrul de ocean.
Am urcat pe acea scară care se bălăngănea mai mult cu fiecare pas pe care îl făceam,dar cu chiu cu vai am reușit să ajung la ușa căsuței roșie ca petala unui trandafir.
Am intrat în ea, și mare mi-a fost mirarea la primul pas pe care l-am făcut în casă.Acolo,totul era nou-nouț,iar cât era casa de mică,era locuibilă.Avea un pat mare,cu perne colorate și moi,și un așternut cu un material similar cu catifeaua.Erau prin casă,mobiliere din cel mai puternic lemn,spațioase,în care îți puteai pune toate bagajele într-un singur dulap.Pe lângă tot confortul casei pe care vi l-am prezentat,pe podea se aflau covoare fine ca mătasea,și albe ca neaua.
Această casă avea toate aceste caracteristici,am stat trei zile in acea casă,iar experiența aceea mai trebuie repetată încă o dată.Am să păstrez locația.Cu adevărat, o perlă ascunsă.
